sâmbătă, 16 decembrie 2023

O ZI CÂT O POEZIE

Doamne ninge eminecian

din cuvinte și din amintire

ninge cum n-a nins de-un an

peste viața noastră cu iubire


Din cuvinte și din amintire

Eminescu se-ntrupează iar

și năravul nostru din nefire

îl aruncă unii ca pe-un zar


Eminescu se-ntrupează iar

ninge cum n-a nins de-un an

îngerii dau stelele cu var

ninge Doamne eminescian


Ning cuvinte iar și ning tăceri

din posteritate până ieri


COSTEL ZĂGAN, EMINESCIANA, NO.2/28 - 2023

sâmbătă, 14 octombrie 2023

VALERIU ANANIA, FIRE DE ACATIST, 1981

 ILUMINATUL

Vezi toamna cum se-mbracă în trup pogorâtor

Acoperindu-și moartea cu iarba-n rădăcină.

La râul Babel plânsem. Din floare ce se-nchină

Acestei triste pravili mai stăruie un dor

Horit în neodihna miresmelor: lumină.

Ucenicindu-i nopții și bând-o prin tăgadă,

Licoare nouă, sfântă, ne-mbată și ne pradă.



GABRIEL LIICEANU, ISUS AL MEU, 2020

 *** Dacă aș fi fost din vremea lui Isus, m-aș fi dus după el, dar nu pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, ci omenia către care Isus făcea semn, aceea pe care el o îndumnezeise propunându-se ca model.



TOMA DE KEMPIS, URMAREA LUI HRISTOS

 *** Nevoiește-te, fiule, să faci mai degrabă voia altuia, decât voia ta.



duminică, 1 octombrie 2023

RUGĂCIUNEA RUGĂCIUNILOR

Sfințească-se numele tău

vie împărăția ta și ne iartă

 ce-i în suflet și-n afară mereu

inima ta în noi să bată


Vie împărăția ta și ne iartă

doar facă-se voia ta libertate

călători din poartă-n poartă

pentru toți la fel pentru toate


Doar facă-se voia ta libertate 

ce-i în suflet și-n afară mereu

în numele tău totul se poate

sfințească-se numele tău


Vie împărăția ta și ne iartă

a fi liberi este singura artă


Costel Zăgan, NORD Antologia poeților botoșăneni de azi, 2009

sâmbătă, 30 septembrie 2023

vineri, 28 aprilie 2023

O ZI CÂT O POEZIE

Doamne ninge eminecian din cuvinte și din amintire ninge cum n-a nins de-un an peste viața noastră cu iubire Din cuvinte și din amintire Emi...