ILUMINATUL
Vezi toamna cum se-mbracă în trup pogorâtor
Acoperindu-și moartea cu iarba-n rădăcină.
La râul Babel plânsem. Din floare ce se-nchină
Acestei triste pravili mai stăruie un dor
Horit în neodihna miresmelor: lumină.
Ucenicindu-i nopții și bând-o prin tăgadă,
Licoare nouă, sfântă, ne-mbată și ne pradă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu